slide5 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide2 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni-Cercetarea arheologică sistematică a sitului Cetatea Vápa de la Bixad, iulie-august 2020

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni-Cercetarea arheologică sistematică a sitului Cetatea Vápa de la Bixad, iulie-august 2020

Cetatea ”Vápa” de la Bixad, jud. Covasna, este cunoscută în literatura de specialitate de foarte multă vreme. Poziția pe care o ocupă acest loc în spațiul geografic a fost, în general, înțeleasă în contextul particular al evoluției comunităților umane din depresiunile din SE Transilvaniei și, în mod special, al posibilităților de control al drumurilor de importanță regională, dar și a rutelor majore de schimb la mare distanță, care au legat în trecut spațiul pontic și al Dunării de Jos cu Transilvania și, de aici mai departe, cu Europa Centrală.
Așezare fortificată preistorică și cetate medievală, pe un promontoriu pe malul drept al Oltului, situl a fost locuit încă din eneolitic, fiind apoi reocupat și refortificat în fiecare dintre etapele cronologice reprezentative pentru această zonă geografică (Coțofeni, Wietenberg, prima epocă și a doua epocă a fierului). În sfârșit, în partea sudică a sitului, în interiorul ultimei incinte fortificate a fost ridicată o cetate cu zid de piatră și cu un turn în parta de nord. Importanța cercetărilor arheologice rezidă în special din legătura care poate fi stabilită între situl de la Bixad – Cetatea Vápa și sistemul de căi de comunicație care se intersectează aici. Astfel, din acest loc este posibil controlul multiplu al rutelor pe axa nord-sud (care leagă Depresiunea Ciucului de Depresiunea Brașovului) și, simultan, a rutelor care leagă, pe drumuri de culme, Munții Bodoc de Munții Baraolt.
În campania arheologică din anul 2020, echipa de cercetare și-a propus următoarele obiective:
- înregistrarea în planul sitului a poziției săpăturilor mai vechi și a elementelor de distrugere (cariera de calcar, săpături vechi, intervenții neautorizate);
- verificarea stratigrafiei sitului, pornind de la săpăturile mai vechi (Al. Ferencz, F. Laszlo și Z. Szekely);
- documentarea zonei din interiorul incintei medievale prin săpături ce urmează a fi realizate în zonele neafectate de excavații mai vechi și/sau de căutători de comori;
- recoltarea de material organic în vederea datării prin metoda radiocarbon;
- verificarea existenței unei fortificații mai vechi sub zidul medieval.
- corelarea datelor obținute în timpul cercetării arheologice sistematice cu cele rezultate în urma investigațiilor geo-fizice.
Cercetarea arheologică sistematică a sitului Cetatea Vápa de la Bixad, este în curs de desfășurare sub coordonarea responsabilul științific dr. Dan Ștefan și echipa formată din dr. Maria-Magdalena Ștefan, dr. Dan Buzea, drd. József Puskás și dr. Bogdan Ciupercă.

loading...