slide2 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider

Expoziția "Pe urmele timpului. Muzee și colecții sătești din România"

      Începând din data de 01 septembrie 2010 Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni deschide o nouă expoziție tematică: „Pe urmele timpului. Muzee și colecții sătești din România” la secția sa din Miercurea-Ciuc, Muzeul Oltului și Mureșului Superior. Expoziția este organizată de Muzeul Național al Țăranului Român, în cadrul programului cultural Colecții sătești din România. Patrimoniu și identitate locală.

      Programul cultural Colecții sătești din România. Patrimoniu și identitate locală are ca obiectiv pe termen lung acordarea unui ajutor de specialitate colecționarilor de obiecte etnografice din zona rurală care au înființat sau sunt pe cale să înființeze un muzeu particular, în lipsa unei legislații care să includă și astfel de inițiative pro-patrimoniu. 

      “Am descoperit mulți astfel de entuziaști, în toată țara, suntem în bune relații cu mulți dintre ei, pe 14 dintre ei i-am vizitat, apoi i-am invitat la muzeu, unde i-am învățat ce știm și le poate fi de folos, prin stagii de formare cu specialiști. Împreună cu ei am adus la București, în 2008 și 2009, minunate colecții sătești din România.” (MNȚR)

      Pentru a atrage atenția opiniei publice asupra acestor inițiative, Muzeul Național al Țăranului Român a organizat în 2010 o expoziție itinerantă de fotografie, cu imagini din toate cele 14 colecții, cu sprijinul următoarelor muzee: Muzeul Țării Crișurilor, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Complexul Național Muzeal ASTRA și Muzeul Județean Olt.

      Muzeul Național al Țăranului Român aduce fotografiile, iar invitații săi, colecționarii originari din zona muzeelor-gazdă, expun obiecte din colecțiile proprii: Aurel Flutur și Kéri Gaspar la Oradea, Doina Dobrean și Lajos Szőcs la Miercurea-Ciuc, Ileana Morariu la Sibiu și Constantin Nițu la Slatina.

      Deschiderea expoziției la Muzeul Oltului și Mureșului Superior, Miercurea-Ciuc va avea loc în data de 31 august 2010, la ora 17:00. În cadrul vernisajului vor avea loc alte două evenimente la care publicul interesat este așteptat să participe:

-          Doamna Doina Dobrean va lansa un nou volum cu o valoare excepțională pentru bibliografia etnografică a zonei - “Țesături românești din zona Mureșului Superior. Secolul al XX-lea”  

-          Domnul Szőcs Lajos va susține o demonstrație de împletit pălării din paie  

      Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Oltului și Mureșului Superior până în data de 30 septembrie 2010. Program de vizitare: Marți – Sâmbătă: 9:00 – 17:00; Duminică: 10:00 – 15:00

          Luni: închis

      Prețul biletului de intrare: 0,5 lei – copii, elevi, studenți, 1,00 leu - pensionari; 2 lei – adulți. Taxă de ghidaj specializat, taxă foto - 5 lei,taxă filmare – 10,00 lei.

 

      Pentru grupuri organizate programările se fac la numărul de telefon 0266 – 317726, muzeograf Florina Ghineț, e-mail: moms_hr@yahoo.com

      Pentru mai multe informații vă rugăm să contactați Biroul Relații Publice și Marketing al MNCR (muzeograf Deák Andrea, e-mail: deakandrea.mncr@gmail.com)

loading...