Prima Școală Românească din Sfîntu Gheorghe
Scurt istoric al Primei Școli Românești din Sfântu Gheorghe
Prima școală românească din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a fost atestată documentar în anul 1799. Identificarea imobilului s-a făcut pe baza izvoarelor documentare aflate în fondul Direcției Județene a Arhivelor Naționale Covasna precum și a altor documente aflate în păstrarea diferitelor parohii ortodoxe din județ. Documentele informative atestă faptul că această școală confesională ortodoxă a avut o istorie zbuciumată.
Școala este autorizată să funcționeze prin Decretul 8363 din 1790 a „Înălțatului Guberniu” al Transilvaniei în care se stipulează că „Obștea cea reunită de la Sepsi Szent Georghi a căpătat slobozenie după cererea lor de a putea zidi biserica”. Documentul aflat în fondul arhivistic „Protopopiatul Ortodox Treiscaune” apare după decretul – „edictul” de toleranță al împăratului Iosif al II-lea din 1781, potrivit căruia românii aveau voie să-și construiască biserici din piatră (dacă parohia era formată din minim 50 de familii). Biserica de zid a fost înălțată pe amplasamentul actual, în locul celei vechi din lemn.
Potrivit Raportului magistratului orașului Sfântu Gheorghe adresat Judelui Regal și Oficialităților Scaunului Treiscaune, în data de 15 iunie 1799 a fost fixat locul, au fost aduse materialele și a fost începută construcția școlii celor de religie ortodoxă. Până la terminarea clădirii, cursurile școlii s-au ținut într-o locuință închiriată a grănicerului secui Dants Ioan. Documentul se păstrează în fondul arhivistic Treiscaune aflat la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Covasna.
Conform monografiei privind istoria instituțiilor de învățământ din Treiscaune, lucrare de referință elaborată de Berecz Gyula, în 1893: „Școala Confesională ortodoxă din Sfântu Gheorghe, a fost frecventată nu doar de ortodocși ci și de reformați și romano catolici, deci se presupune că a fost o școală bună”.
Prin circulara nr. 944/1870 a Consistoriului Arhidiecezan Sibiu, semnată din însărcinarea arhiepiscopului Andrei Șaguna, de vicarul Nicolae Popa, se dispune strângerea de fonduri prin colectă publică făcută în toate parohiile din Ardeal, pentru repararea bisericilor ortodoxe și a școlii confesionale din Sfântu Gheorghe. În argumentarea demersului se menționează: „Creștinii noștri din comuna San Georgiu în Treiscaune, văzând că biserica lor e a atât de ruinată, încât fără periclitarea sănătății și chiar a vieții nu se poate întrebuința, de asemenea școala lor e atât de mică și întunecoasă încât numai cu greu se pot ține prelegeri cu copiii, au hotărât în sinodul lor parohial edificarea din nou, atât a bisericii cât și a școlii”.
Consistoriul văzând „zelul ce au acești creștinii pentru biserică și școală și prin aceasta pentru luminarea lor, iar pe de altă parte aflând planurile prezentate de bune, le-au aprobat …” hotărând să se facă o colectă de bani în întreaga Arhidioceză”, care să completeze „sumulița frumoasă de bani” și materialele procurate prin forțe proprii.
Dintr-o monografie a orașului, elaborată la sfârșitul secolului al XIX-lea rezultă că, încă din 1870, Biserica reformată a elaborat proiectul unirii celor trei școli confesionale din oraș: catolică, ortodoxă și protestantă. Din cauză că oferta a fost refuzată de bisericile catolică și ortodoxă, în același an și-a deschis cursurile prima școală comunală, frecventată la început doar de elevi de origine reformată.
Școala confesională ortodoxă a funcționat până în anul 1873. Din 1874, elevii români de religie ortodoxă au frecventat școlile comunale de stat în limba maghiară.
Până la începutul secolului XX clădirea școlii confesionale ortodoxe a fost folosită pentru cursurile de catehizare a elevilor ortodocși. Numărul acestora a fost de 1882/1883 – 41; 1891/1892 – 29; 1893 – 15; 1896 – 33; 1897 – 22; 1898 – 36; 1899 – 24.
De la începutul secolului XX până în anul 1930, deoarece în parcul din fața bisericii ortodoxe se ținea târgul de vite, clădirea a fost închiriată primăriei pentru „administrarea pieței”, edificiul figurând în continuare în patrimoniul bisericii ortodoxe.
Între anii 1930 – 1940, prin decizia Primăriei Sfântu Gheorghe „terenul din fața școlii confesionale a fost amenajat ca parc”, iar clădirea școlii a fost locuită de diferiți chiriași. De menționat că din 1919 învățământul de stat se făcea în limba română, astfel încât nu a mai fost organizat învățământ confesional ortodox în localitate.
În perioada 1940 – 1944 comunitatea românească din Sfântu Gheorghe, în urma refugiului și trecerilor confesionale numărul credincioșilor ortodocși a scăzut de la 1690 la 405. Averea parohiei ortodoxe care era formată din cinci case, printre care se afla și clădirea școlii confesionale a fost luată spre administrare de organele locale. Din aceeași perioadă se păstrează mărturii cu privire la cimitirul ortodox care era atacat de bande de răufăcători. De asemenea, în parc, la umbra arborilor se făceau din nou târguri de
vite, parohia neputând face nimic „deoarece toată lumea era contra. . .”
După anul 1960, în localul fostei școli confesionale ortodoxe a funcționat școala pentru copii de romi din cartierul apropiat.
Prin încheierea la Notariatul de Stat al Raionului Sfântu Gheorghe, în baza cererii Sfatului Popular al orașului Sfântu Gheorghe nr. 4294/08.05.1967 și a Deciziei nr. 1377/1966 al aceluiași Sfat s-a dispus dezmembrarea din nr. Top 519;520 în nr. Top. 519/1-520/1 casă și curte. Prima poziție intabulată în favoarea Statului Român a intrat în administrarea operativă a Întreprinderii de Gospodărie Orășenească Sfântu Gheorghe.
Prin hotărârea Guvernului imobilul proprietate publică a statului s-a transmis din administrarea Societății Comerciale Gospodăria Comunală S.A. Sfântu Gheorghe și de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, județ Covasna, în administrarea Ministerului Culturii în vederea utilizării și amenajării acesteia de către Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni ca punct muzeal, reprezentând sediul Primei Școli Românești din Sfântu Gheorghe, județ Covasna.
Etape constructive și transformări ale clădirii Primei Școli Românești
Prima etapă: 1799-1870
Clădirea cuprindea două încăperi mai mari și accesul prin încăperea mai mică, dispusă lateral. Din punct de vedere tipologic se încadra în cea a clădirilor vernaculare din zonă, pereții fiind realizați din bârne, iar acoperișul învelit cu șindrilă. La capătul estic se afla o pivniță cu pereți din piatră și tavan din bârne masive. Încăperile comunicau între ele prin intermediul golurilor de uși.
A doua etapă: 1870-1900
În această perioadă are loc, conform documentelor, refacerea clădirii prin adăugarea pe latura vestică a unei noi încăperi: locuința preotului care de obicei era și învățător. Accesul era separat dar comunica cu restul clădirii prin tinda exterioară. Această nouă camera prezenta două ferestre pe latura mică spre stradă.
A treia etapă: 1900-1940
Clădirea este folosită de către Primărie pentru birouri și locuințe. Se intervine prin modificarea pereților, fiind introduse coșuri din zidărie. Învelitoarea inițială este schimbată cu țiglă profilată.
A patra etapă: 1944-2006
Clădirea a fost folosită pentru locuit astfel încât au fost introduse utilități precum apă și canalizare. Camerele componente au fost separate, fiecare primind acces independent. Locul și forma ferestrelor s-au schimbat, au fost zidite unele goluri și s-au practicat altele noi. A fost adăugată o construcție din lemn cu rol de pridvor pentru acoperirea accesului dinspre nord, construcție ulterior dezafectată.
A cincea etapă: 2006 – 2011
Clădirea este restaurată și amenajată ca punct muzeal. În urma restaurării fiecare încăpere a fost modificată conform planurilor inițiale, astfel clădirea recăpătându-și aspectul de școală confesională, cu o încăpere special amenajată pentru locuința învățătorului.
Punctul muzeal Prima Școală Românească cuprinde 4 încăperi: sala de clasă, vestibulul, biblioteca și locuința învățătorului. În acestea au fost adunate și expuse piese și documente reprezentative pentru istoricul învățământului confesional românesc ortodox din zonă.
Prima încăpere, sala de clasă, era spațiul în care elevii își desfășurau activitatea zilnică. Pe lângă piesele originale expuse, s-au realizat și o serie de reproduceri ale băncilor școlare, astfel încât în sala de clasă au loc și astăzi activități interactive pentru public. Pe băncile școlare sunt reprezentate evolutiv rechizitele școlare: tăblițe de ceară, tăblițe negre pe care se scria cu cretă sau cu grafit, caiete, tocuri, penițe, stilouri, călimări, penare de lemn, socotitori etc. Astfel, este reconstituită atmosfera specifică perioadei.
A doua încăpere este vestibulul, care în prezent funcționează ca spațiu de primire a vizitatorilor.
În ce-a de-a treia încăpere, cea a bibliotecii, este amenajat un spațiu pentru expoziții temporare, în care sunt prezentate diverse documente ale epocii: cărți, reviste, ziare, documente de arhivă, care aduc dovezi cu privire la istoricul învățământului cofesional românesc din județul Treiscaune. Astfel, sunt prezentate manuale antebelice și interbelice, cărți religioase, cărți, anuare și alte documente de popularizare a cunoștințelor din diverse domenii (lucrarea pământului, casa țărănească, călăuză agricolă, orânduirea satului, a gospodăriei etc.).
În ce-a de-a patra încăpere este amenajată locuința învățătorului. În aceasta se păstrează piese de mobilier de epocă și piese personale ale învățătorului, care ilustrează aspecte din viața privată a acestuia. Sunt prezentate piese precum costumul popular românesc, țesăturile de interior specifice zonei, obiecte de uz casnic. Într-unul din colțuri este amenajat biroul la care învățătorul își pregătea planurile de lecții și își redacta corespondența.
