O nouă expoziție temporară la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
Deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 - 2020”
la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea Ciuc
Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 - 2020” la sediul Muzeului Mureșului și Oltului Superior, situat pe strada Petőfi Sándor, nr. 23 din municipiul Miercurea Ciuc. Vernisajul va avea loc vineri, 17 noiembrie, ora 12.00, la eveniment urmând să participe reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, personalități din viața publică, membrii ai comunității din Miercurea Ciuc și pasionați de istorie.
Muzeul Oltului și Mureșului Superior este a optsprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară. Aceasta a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în intervalul 29 iulie – 8 noiembrie 2020 și ulterior itinerată la instituții muzeale de rang județean și național din Oradea, Arad, Buzău, Timișoara, Târgoviște, Brașov, Reșița, Satu Mare, Baia Mare, Călărași, Slobozia, Deva, Craiova, Constanța, Tulcea și Bistrița. Până în prezent aproximativ 39.000 de vizitatori au reușit să cunoască istoria Jandarmeriei Române prin intermediul unei cercetări calitative, echilibrate și obiective, având posibilitatea să vadă piese de patrimoniu reprezentative pentru istoria acestei arme.
Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita.
Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.
În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții, brevete, documente, fotografii, publicații de specialitate, articole de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României și al Muzeului Jandarmeriei Române, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.
Vizitatorii vor avea ocazia să vadă elemente de echipament folosite în perioada anilor 1980-1990, care provin de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita și de asemenea, distincții, brevete și însemne militare care aparțin unor ofițeri și subofițeri jandarmi, participanți la misiuni de menținere a păcii în Bosnia, Kosovo și Afganistan.
Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, unul dintre cei mai notabili specialiști în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții ,,Jandarmii și milițienii de la sate’’, publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.
Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată în perioada 17 noiembrie 2023 - 18 ianuarie 2024, de marți până vineri, în intervalul orar 10:00-16:00.
Pentru programarea vizitelor se poate apela numărul 0266 317726 sau 0743 816 908.
Vă așteptăm!