slide3 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide2 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider

Evoluția echipei de baschet a MNCR in Campionatul Județean de Baschet Amator sezonul 2014

Duminică 18 mai 2014, în Sala de Sport ”Bogdan Antal” a Colegiului Naţional „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, a avut loc primul meci al Etapei a XXIII - a din cadrul Campionatului Judeţean de Baschet Amator Covasna, Grupa A.

De la ora 17.00, s-a disputat meciul dintre echipele Sepsi ISE (Sfântu Gheorghe) şi echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe (MNCR).

Partida a fost arbitrată în teren de Moasa Balint şi Toth Adam, masa oficială fiind asigurată de Kisgyorgy Eno şi Bartók Botond.

 

Sepsi ISEMNCR

Componenţa echipelor a fost următoarea:

MNCR: Chiricescu Andrei, Chiricescu Andrea, Moldovan, Neagoe, Năstăsescu, Buzea.

Sepsi ISE: Fekete I., Fekete L., Kolozsi H., Szylveszter Z., Szep J., Szekely N.

Joc echilibrat în primul sfert al partidei; la finalul timpului regulamentar de joc, scorul pe tabelă era de 18-15 în favoarea echiepi Sepsi ISE. În al doilea sfert, echipa Sepsi ISE a preluat iniţiativa şi a reuşit să înscrie mai multe puncte, distanţându-se pe tabela cu scorul de 35-24.

În sfertul al treilea, echilibrul partidei s-a înclinat în favoarea echipei Sepsi Ise din cauza faptului că jucătorul Năstăsescu, component al echipei MNCR, a acumulat 5 greşeli personale şi a fost eliminat din joc. Echipa MNCR a fost marcată în acest sfert şi de accidentarea lui Neagoe, care a continuat partida într-un picior. Practic, pe fondul eliminării unui jucător de bază în faza defensivă, a unei accidentări, precum şi lipsa unor jucători de schimb pe banca de rezervă din lotul MNCR, echipa a cedat fizic în acest sfert. De această situaţie a profitat echipa Sepsi Ise, care a reuşit să înscrie 23 de puncte în acest sfert, la al cărui final scorul era de 58-37.

Jocul din ultimul sfert a fost dominat de echipa Sepsi ISE, care a practicat un joc de contraatac în faza ofensivă, s-a bazat pe pătrunderile şi driblingurile rapide reuşite de Kolozsi şi Szep, precum şi pe cele 5 aruncări de la distanţă reuşite de Fekete I (15 puncte).

Pentru echipa MNCR au înscris Chiricesu Andrei (13 puncte), Chiricescu Andrea (6 puncte), Năstăsescu (10 puncte), Neagoe (12 puncte), Buzea (6 puncte) şi Moldovan (3 puncte).

După un joc în mare parte frumos, scorul înregistrat pe tabela de marcaj la final a fost 78-50, pentru echipa Sepsi ISE.

Cu acest rezultat, echipa Sepsi ISE ocupă locul 3 în Clasamentul Grupei A, în timp ce echipa MNCR, se află pe locul 6. În clasamentul cosgeterilor, componentul echipei MNCR, Chiricescu Andrei, ocupă locul 6 cu 258 de puncte.

 

Ultimul meci al echipei MNCR din sezonul 2013-2014, se va desfăşura în Sala de Sport a Colegiului Naţional Mihai Viteazul”, miercuri 21 mai 2014, de la ora 20.00, în compania formaţiei Bad Boys (locul 4).

***

Campionatul Judeţean de Baschet Amator Covasna (CJBA), a programat luni 5 aprilie 2014, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, partida de baschet din cadrul Etapei a XXI – a, Grupa A, dintre echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Locul 6) şi echipa Drink Team (Locul 5).

Partida a fost arbitrată în teren de Kolozsi Hunor şi Bernád Levente, masa oficială fiind asigurată de Táranek A., şi Táranek J.

Componenţa echipelor a fost următoarea:

MNCR: Chiricescu Andrei, Chiricescu Andrea, Moldovan, Năstăsescu, Neagoe, Dămoc şi Buzea.

Drink Team: Benkő, Bartha Cs., Bujdoso, Farkas, Bokor şi Bărbuliceanu.

Început greu în primul sfert al partidei pentru echipa MNCR care a jucat pentru a doua oară în acest campionat în sala de antrenament a echipei Drink Team, situaţie care s-a observat şi pe tabela de marcaj la finalul timpului regulamentar de joc. Jucătorii care au reuşit să înscrie mai multe coşuri la finalul celor 8 minute de joc, au fost cei ai echipei Drink Team, care conducea pe tabelă cu scorul de 13-8. În al doilea sfert, echipa MNCR s-a mobilizat în ambele faze de joc şi pe fondul ratărilor jucătorilor echipei Drink Team, scorul la pauza mare era la egalitate 19-19.

Sfertul al treilea, a consemnat un joc slab al echipei MNCR, practic echipa a înscris în acest sfert numai 4 puncte, în timp ce echipa Drink Team, a marcat 13 puncte şi s-a distanţat pe tabela de marcaj cu scorul de 32-23.

În ultimul sfert al meciului, echipa Drink Team a practicat un joc defensiv în vederea conservării rezultatului pe tabela de marcaj, în timp ce echipa MNCR a luptat pentru egalarea scorului şi trimiterea jocului în prelungiri. La fluierul final al arbitrilor din ultimul sfert, în care ambele echipe au marcat puţine puncte (7 puncte MNCR şi 9 puncte Drink Team), rezultatul pe tabela de marcaj indica scorul de 40-30, în favoarea echipei Drink Team.

Cu această victorie echipa Drink Team îşi consolidează poziţia a 5 - a în clasamentul Grupei A, în timp ce echipa MNCR, ocupă ultimul loc al grupei.

 

Campionatul Judeţean de Baschet Amator Covasna, programează vineri 9 aprilie 2014, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, celelalte partide de baschet din cadrul Etapei a XXI – a, Grupa A, după următorul program:

ora 18.15: SG Stars - Sepsi ISE                

ora 19.30: Da Bomb - Bad Boys

***

Campionatul Judeţean de Baschet Amator Covasna (CJBA), a programat vineri 30 aprilie 2014, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, partida de baschet din cadrul Etapei a XX – a, Grupa A, dintre echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) şi echipa Da Bomb.

Partida a fost arbitrată în teren de Kolosi Hunor şi Sylvester Zoltan, masa oficială fiind asigurată de Táranek Janos şi Tontsch J.

MNCR Da Bomb

Componenţa echipelor a fost următoarea:

MNCR: Chiricescu Andrei, Chiricescu Andrea, Ola, Moldovan, Vlad Zsiga, Soare, Socaciu, Neagoe, Năstăsescu şi Buzea;

Da Bomb: Palkó-Nagy, Pál, Nagy, Gurău, Bunta, Szávuly, Vitályos, Popa, Rusz, Dan, Dalnoki

În primul sfert al partidei, echipa Da Bomb s-a dezlănţuit şi a reuşit să puncteze aproape pe fiecare fază ofensivă, la finalul sfertului scorul înregistrat pe tabelă era de 22-7. Scorul a luat proporţii în al doilea sfert şi tabela de marcaj indica la jumătatea timpului regulamentar de joc 37-13 în favoarea echipei Da Bomb.

Sfertul al treilea nu a adus nimic nou în scenariul partidei, echipa care a jucat mai bine a fost Da Bomb şi scorul la finalul acestui sfert era de 49-19 în favoarea Da Bomb. În ultimul sfert al partidei, echipa MNCR a înscris 12 puncte, în timp ce echipa Da Bomb a marcat 21 de puncte, scorul înregistrat la finalul partidei fiind de 70-32 pentru echipa Da Bomb.

Cu acest rezultat, echipa MNCR rămâne pe locul 6, în timp ce echipa Da Bomb îşi consolidează prima poziţie în cadrul Grupei A.

 

Celelalte rezultate din cadrul Grupei A, etapa XV-a:

SG Stars         47        -           37        Bad Boys                   

Drink Team     44        -           59        Sepsi ISE                   

Da Bomb        70        -           31        MNCR

           

Etapa viitoare, luni 5 aprilie 2014, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, programează în avanpremieră de la ora 20.00 partida dintre echipele MNCRDrink Team, din cadrul etapei XXI.

  ©Claudiu Drăgan

***

Vineri 25 aprilie 2014, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, a avut loc Etapa a XIX - a din cadrul Campionatului Judeţean de Baschet Amator, jud. Covasna, Grupa A. De la ora 18.15, s-a disputat meciul dintre echipele SG Stars (Sfântu Gheorghe) şi echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe (MNCR).

Partida a fost arbitrată în teren de Bernád. şi Taranek J, masa oficială fiind asigurată de Kolozsi Hunor.

MNCR SG Stars

Componenţa echipelor a fost următoarea:

MNCR: Chiricescu Andrei, Chiricescu Andrea, Moldovan, Soare, Neagoe, Dămoc, Buzea;

SG Strars: Deak , Virag, Kuti, Moasa, Buceceanu.

Primul sfert al partidei a fost echilibrat, echipa care a gestionat mai bine faza de atac a fost SG Stars care a reuşit să puncteze mai mult şi la finalul sfertului avea un avantaj de 4 puncte, scorul înregistrat a fost de 11-7. Sfertul al doilea a aparţinut echipei MNCR, care a reuşit marcarea a 15 puncte şi scorul pe tabela de marcaj la finalul acestui sfert era de 23-22 în favoarea SG Stars.

După pauză, în sfertul al treilea, ambele echipe au practicat un joc slab în faza de atac, acest lucru s-a observat şi pe tabela de marcaj, echipa SG Stars a înscris 9 puncte, în timp ce MNCR a acumulat numai 8 puncte, astfel încât scorul la finalul acestui sfert era de 32-30 în favoarea SG Stars.

În sfertul al patrulea al partidei, echipa SG Stars a reuşit să-şi consolideze diferenţa pe tabela de marcaj, scorul înregistrat la finalul partidei fiind de 44-38, în favoarea SG Stars.

Cu acest rezultat, echipa MNCR rămâne pe locul 6 al Grupei A, în timp ce echipa SG Stars ocupă poziţia a 2-a.

           

Etapa viitoare se desfăşoară miercuri 30 aprilie 2014, în Sala de Sport a Colegiului Naţional ”Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe. De la ora 19.15 este programată partida dintre echipele MNCR (locul 6) – Da Bomb (locul 1).

***

Etapa a XIII - a, a programat vineri 21 februarie 2014, de la ora 17.00, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, meciul dintre echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Locul 6) şi echipa Galactica (Locul 10). Partida a fost arbitrată în teren de Kolozsi Húnor şi Bernád Levente, masa oficială fiind asigurată de Taranek János şi Tontsch Szisz.

Componenţa echipelor a fost următoarea:

MNCR: Chiricescu Andrei, Neagoe, Ola, Năstăsescu, Moldovan, Ursăciuc, Soare, Vlad Zs. şi Buzea.

Galactica: Sipos, Simionescu, Lungu, Calancea şi Cosma.

Asociaţia Baschet Club GALACTICA Braşov a fost înfiinţată în anul 2004, de antrenoarea Magdolna Jerebie. Scopul principal al clubului este să ofere copiilor şi tinerilor un cadru de dezvoltare a aptitudinilor, iar celor cu reale calităţi, şansa urmării drumului performanţei. Printre activităţile clubului se numără: popularizarea jocului de baschet, selecţionarea, învăţarea, perfecționarea tinerelor talente, promovarea sportivilor în eşaloanele superioare şi organizarea unor competiţii cu caracter amical, precum şi participarea în competiţiile oficiale.

Din sezonul 2012-2013, Asociaţia Baschet Club GALACTICA Braşov, participă cu echipa de juniori la Campionatul Judeţean de Baschet Amatori Covasna, unde a obţinut rezultate bune la prima participare în acest campionat, care se adresează în primul rând amatorilor de baschet.

 

Partida a început foarte bine pentru echipa Galactica, care a organizat în faza defensivă un joc de apărare om la om şi a reușit pe contraatac să marcheze mai multe coşuri. Astfel, la finalul primului sfert scorul era de 16-10, pentru Galactica. În al doilea sfert, echipa MNCR a reuşit să reducă din diferenţa înregistrată pe tabela de marcaj, înscriind 11 puncte şi la finalul acestuia scorul era de 23-21 pentru echipa Galactica.

În sfertul al treilea, echipa MNCR s-a bazat în primul rând pe o apărare în zonă bine organizată şi în faza ofensivă pe un joc combinativ în viteză, reușind să fructifice situațiile din atac prin marcarea a 14 puncte, în timp ce echipa Galactica a înscris numai 6 puncte. Tabela de marcaj a înregistrat scorul de 35-29, în favoarea echipei MNCR, la finalul celui de-al treilea sfert.

Ultimul sfert al partidei a fost unul echilibrat, echipa Galactica, a încercat să egaleze situaţia pe tabela de marcaj, în timp ce echipa MNCR s-a mobilizat în primul rând la conservarea diferenţei înregistrată în sfertul anterior pe tabelă.

Puncte importante pentru echipa MNCR au fost aduse de Soare (12 puncte), Chiricescu Andrei (16 puncte) și Ola (21 puncte), în timp ce pentru echipa Galactica au înscris Lungu (14 puncte) şi Cosma (14 puncte).

La finalul timpului regulamentar de joc tabela de marcaj indica scorul de 52-41 în favoarea echipei MNCR.

            Echipa MNCR mai are de disputat în acest tur de campionat două meciuri restante, din etapa a 6 – a (MNCR - Drink Team) şi a 7 – a (MNCR - Suhanó Múmiák).

***

Etapa a XII - a, a programat vineri 14 februarie 2014, de la ora 20.45, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, meciul dintre echipa Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Locul 6) şi echipa Bálványos (Locul 7). Partida a fost arbitrată în teren de Trif T., masa oficială fiind asigurată de Szylvester Zoltán şi Taranek Janos.

Componenţa echipelor a fost următoarea:

MNCR: Chiricescu Andrei, Chiricescu Andrea, Neagoe, Ola, Năstăsescu, Moldovan, Ursăciuc, Soare, Vlad Zs., Buzea şi Vlad A.

Bálványos: Sántha, Domokos, Sánth, Szabó, Török, Varga și Szabó.

Începutul partidei a fost foarte bun pentru echipa MNCR, care a reușit să înscrie mai multe puncte şi scorul era de 18-13. Al doilea sfert, s-a desfăşurat sub nota de dominare a echipei Bálványos, aceasta reuşind să marcheze 16 puncte, astfel încât la finalul celui de-al doilea sfert, scorul era de 30-29, pentru echipa MNCR.

Echipa MNCR, s-a concentrat mult mai bine în sfertul al treilea, reușind să fructifice majoritatea situațiilor din atac înscriind 19 puncte, în timp ce echipa Bálványos a înscris numai 2 puncte, astfel tabela de marcaj înregistra scorul de 49-31.

Ultimul sfert al partidei s-a derulat la ambele panouri, cu multe faze de atac spectaculoase realizate de jucători aflaţi în teren. Echipa Bálványos, a forţat egalarea şi a reuşit să înscrie 15 puncte. Echipa MNCR, s-a mobilizat mai mult în faza defensivă, cu scopul de a conserva avantajul pe tabela de marcaj şi a reuşit să înscrie numai 11 puncte în acest sfert.

Puncte importante pentru echipa MNCR au fost aduse de Soare (13 puncte), Ola (19 puncte) și Chiricescu Andrei (16 puncte), care au contribuit victoria echipei MNCR, tabela de marcaj indicând scorul de 60-46 la finalul partidei.

După acest rezultat, echipa MNCR ocupă locul 6 în clasamentul competiţiei, în timp ce echipa Bálványos, rămâne pe poziţia a 7 - a.

 

Celelalte rezultate din cadrul etapei:

Bad Boys

77

-

32

 Galactica

Sepsi ISE

37

-

48

 SG Stars

Suhanó Múmiák

34

-

51

 Kasete

Muzeul N.C.R.

60

-

46

 Bálványos

Da Bomb

72

-

62

 Drink Team

***

Două meciuri restante din cadrul campionatului

Miercuri, 5 februarie 2014, în Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, s-au disputat două meciuri restante din cadrul Campionatului Judeţean de Baschet Amator, dintre echipele: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni - Rozsdás Csont (restanţă din etapa a IV-a) şi Bálványos – Drink Team (restanţă din Etapa I).

Ambele partide au fost arbitrate în teren de Kolozsi Hunor şi Bernád Levente, masa oficială fiind asigurată de Sylvester Zoltán şi Taranek János.

În prima partidă, după un joc de baschet echilibrat, echipa care a reuşit sa se distanţeze pe tabela de marcaj a fost reprezentativa MNCR, care a obţinut victoria cu scorul de  44-21. Ambele echipe au jucat un baschet de bună calitate, în concordanţă cu spiritul fair play al competiţiei.

După acest rezultat, echipa MNCR ocupă locul 6 în clasamentul competiţiei, în timp ce echipa Rozsdás Csont rămâne pe ultimul loc.

 

A doua partidă s-a jucat între două echipe situate la mijlocul clasamentului şi a fost aprig disputată, cu multe schimbări de situaţie. Echipa Drink Team, s-a mobilizat bine în faza defensivă şi a reuşit să marcheze mai multe puncte în faza ofensivă. De la echipa Bálványos, s-a remarcat jucătorul Dombi, care a înscris mai multe coşuri de trei puncte şi a reuşit să echilibreze de fiecare dată situaţia pe tabela de marcaj.

La finalul timpului regulamentar de joc rezultatul partidei a fost de 46-41 în favoarea echipei Drink Team.

După acest rezultat, echipa Drink Team ocupă locul 5 în clasamentul competiţiei, în timp ce echipa Bálványos rămâne pe poziţia a 7-a.

 

Mai multe detalii despre acest campionat puteţi vedea pe www.sepsikosar.ro

Fotografiile de pe pagina mncr.ro din cadrul campionatului de baschet sunt realizate de ©Claudiu Drăgan, căruia îi mulțumim și pe această cale!  

Coordonatorii echipei MNCR: Andrea Chiricescu

                                                    Dan Buzea

loading...