slide4 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide2 - Galerie slider

SALT. Salvgardarea monumentelor exploatării preindustriale a sării din Transilvania

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni anunță derularea proiectului „SALT. Salvgardarea monumentelor exploatării preindustriale a sării din Transilvania”.

Proiectul cultural este finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea II/2013, aria Patrimoniu Cultural Național.

Partenerii muzeului în cadrul proiectului sunt: Complexul Muzeal Bistrița - Năsăud, Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Direcția Județeană pentru Cultură Harghita.

Proiectul SALT are ca scop salvgardarea patrimoniului arheologic și etnografic privind exploatarea preindustrială a sării în Transilvania.

Obiectivul general al proiectului SALT îl constituie realizarea documentației științifice și a unui ghid de bună practică adresat administrațiilor locale necesare pentru protejarea a cinci situri arheologice legate de exploatarea sării și a patru fântâni de apă sărată din estul și nord-estul Transilvaniei.

SALT se adresează instituțiilor cu atribuții în protejarea și valorificarea patrimoniului cultural din județele Harghita și Bistrița-Năsăud, administrației și populației orașului Beclean, turiștilor care beneficiază de serviciile stațiunii de agrement Băile Figa (oraș Beclean, jud. Bistrița-Năsăud) și urmărește salvgardarea a 9 monumente de exploatare preindustrială a sării de valoare excepțională. Toate monumentele vizate de proiect se află într-un proces accelerat de degradare din cauza agresiunii umane și a factorilor naturali. SALT va întreprinde o serie măsuri, în conformitate cu legislația națională, pentru ca cele 8 obiective care nu au statutul juridic de monument să poată fi clasate ca monumente istorice și/sau de arhitectură, să fie incluse în Lista Națională a Monumentelor și astfel să intre sub protecția legii. SALT va asigura expertizarea științifică a monumentelor vizate, localizarea și delimitarea lor exactă, stabilirea zonelor lor de protecție, realizarea planurilor topografice și a aerofotogramelor siturilor arheologice, a releveelor fântânilor. Direcțiile județene pentru Cultură Harghita și Bistrița-Năsăud vor beneficia astfel de documentația necesară declanșării procedurii de clasare a monumentelor vizate. În cazul sitului arheologic de la Băile Figa, aflat pe teritoriul unei stațiuni de agrement și astfel cel mai expus agresiunii umane, proiectul își propune informarea primăriei orașului Beclean, populației locale și turiștilor beneficiari ai serviciilor stațiunii de agrement Băile Figa, asupra valorii cultural-științifice și potențialului turistic a acestui monument, precum și asupra obligațiilor legale care le revin privind protejarea acestuia. Totodată, SALT va realiza un ghid al bunelor practici de cooperare inter-instituțională necesară realizării procedurilor preliminare clasării monumentelor istorice, acestui monument, adresat cu precădere administrației locale.


             Atât siturile arheologice cât și fântânile vizate de proiect sunt puternic amenințate de factorii naturali și umani. Pe măsura modernizării comunităților rurale, fântânile de apă sărată pierd din importanța economică de odinioară și sunt treptat abandonate, existând riscul ridicat al degradarii lor ireversibile. Pe măsura deteriorării, fântânile sunt periodic reparate, componentele lor originale fiind înlocuite cu cele nou confecționate, cee ce știrbește din valoarea lor arhitecturală. Comunitățile rurale nu percep aceste fântâni ca bunuri de patrimoniu cultural și, respectiv, nu sunt preocupate de păstrarea și conservarea elementelor lor originale. Totodată, există o amenințare majoră și asupra vestigiilor arheologice vizate de proiect, mai ales a sitului de la Băile Figa, întrucât turiștii și lucrătorii stațiunii de agrement adesea sapă gropi și amenajează „scalde” în locuri de aglomerare a vestigiilor arheologice.

         

Fantana de apa sarata - desen realizat de Eva Delczeg (MNCR)

Proiectul va contribui la dezvoltarea și diversificarea ofertei turistice a județelor Harghita și Bistrița-Năsăud, prin integrarea obiectivelor de patrimoniu cultural în sfera serviciilor turistice.

          Proiectul va încuraja administrația locală și organismele abilitate și comunitățile locale să se preocupe de monitorizarea, păstrarea și conservarea monumentelor vizate de proiect, având la îndemână un ghid de bună practică bazat pe documentarea științifică amănunțită a monumentelor vizate.

Echipa de proiect este formată din: dr. Valerii Kavruk – manager  de proiect, Domnica Stoenescu – asistent manager, Andrea Chiricescu - etnograf, Cristina Felea – asistent de comunicare (MNCR), Cerc.st.pr.III.Dr.Corneliu Gaiu – arheolog expert, Radu Zăgreanu – arheolog (CMBN), arh. Hulpe Iulius - arhitect și reprezentanți ai Direcțiilor Județene de Cultură din Harghita ( Kosza Antal) și Bistrița-Năsăud (Camelia Târnovan). 

Pentru mai multe informații vă rugăm să contactați Biroul Relații Publice al MNCR (Cristina Ioana Felea, e-mail: feleacristina@gmail.com)

loading...