slide4 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide2 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider

Comunicat de presa noaptea muzeelor

MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni

Sf. Gheorghe, județul Covasna, str. Gábor Áron, nr. 16, tel./fax: 0267/314139, e-mail: secretariat@mncr.ro

Nr. 735 / 05.05.2009


Weekend creativ

la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni


Și în acest an Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni va marca Noaptea Muzeelor printr-o suită de evenimente care vor avea loc în datele de 16 ““ 17 mai 2009, la sediul instituției din Sfântu Gheorghe, str. Gabor Aron nr. 16.

Programul nostru va cuprinde evenimente dedicate tuturor categoriilor de public, astfel încât vă așteptăm, cu mic cu mare, să vă alăturați nouă și să vă petreceți timpul liber în ritmul muzicii și al bunei dispoziții.

În data de 16 mai 2009 ““ sâmbătă ““ vă așteptăm să participați la atelierele noastre creative: atelier de arheologie (modelaj din lut și restaurare de vase ceramice) și atelierde etnografie (cusături populare, înșirare de mărgele, etc.) în cadrul cercului “Tradiție și modernitate“ ““ 10:00 ““ 17:00.

Seara de 16 mai este una specială, pe care o dedicăm atât celor mai apropiați prieteni ai muzeului nostru, cât și tuturor iubitorilor de muzică “bună“. Astfel, începând cu orele 17:00 vom organiza o Serată muzicală ““ recitaluri susținute de elevii Liceului de Artă “Plugor Sándor“ din Sf. Gheorghe și artiști locali, interpreți vocali și instrumentali. Programul va fi unul variat, conținând melodii clasice (interpretate la vioară), melodii din folclorul tradițional (interpretate la instrumente tradiționale), melodii nemuritoare (clasicele “evergreen“-uri din repertoriul național și universal) și melodii contemporane pe ritmuri de chitară.

Expoziția “Povestea târgului“ își așteaptă vizitatorii sâmbătă, 16 mai 2009, între orele 09:00 ““ 24:00, duminică, 17 mai 2009, între orele 10:00 ““ 18:00 și luni, 18 mai 2009, între orele 9:00 ““ 17:00.

Partenerul nostru în organizarea evenimentului este Asociația Cultural-Științifică “Carpații Răsăriteni“ din Sf. Gheorghe.

Participarea la activitățile organizate în cadrul acestei manifestări este GRATUITĂ!

Vă așteptăm cu drag!


Pentru mai multe informații vă rugăm să vă adresați Biroului Relații Publice și Marketing al MNCR


Persoană de contact:

Andrea Deák - Muzeograf PR

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni

Sf. Gheorghe, jud. Covasna

Tel/fax: 0267-314139

E-mail: deakandrea.mncr@gmail.com

Web: www.muzeu-carpatii-rasariteni.ro








loading...