slide2 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider

Gospodăria și ocupațiile tradiționale în satul Vidacut, comuna Săcel, județul Harghita

Gospodăria tradițională

Vidacutul fiind o așezare de agricultori, este firesc ca și gospodăria să fie constituită în raport cu ocupațiile locuitorilor pentru a-i asigura o funcționalitate corespunzătoare. La sfârșitul sec. XIX, majoritatea construcțiilor gospodărești erau din lemn, și foarte puține din chirpici și pământ, iar acoperișul era din trestie, paie și șindrilă.

Gospodăria are ca principale componente: casa propriu-zisă, în care locuiește familia, o bucătărie de vară (din scânduri sau zidită) sub același acoperiș cu cuptorul de copt pâine, grajdul pentru vite, șura pentru depozitatul fânului și treieratul cerealelor, cotețe de porci, șoproane pentru depozitatul uneltelor agricole și al căruțelor de transport. Gospodăria din Vidacut dispune de curte dublă: una în fața casei unde se află și bucătăria de vară, fântâna, grădina de flori, de legume și o altă curte cu grajdul, șura și celelalte anexe.

În Vidacut marea majoritate a gospodăriilor sunt dispuse în apropierea uliței cu casa dispusă perpendicular pe aceasta, iar grajdul, șura și celelalte construcții formează un unghi drept cu casa, mărginind curtea pe două laturi. Celelalte laturi ale gospodăriei, așezată sub formă dreptunghiulară, sunt formate din garduri în trecut împletite din nuiele iar în zilele noastre gardul de scândură și chiar alte materiale.

Alături de acest tip de gospodărie pot fi întâlnite și unele excepții în care clădirile sunt dispuse după o altă așezare: casa se află față în față cu alte construcții, iar pe stradă sunt unite cu porți zidite dând impresia unei gospodării închise.

Creșterea animalelor

Agricultura în Vidacut nu este posibilă fără creșterea animalelor, precum nici creșterea animalelor nu este posibilă fără agricultură. Satul dispune de condiții bune: pășunat suficient și bun pentru văratul animalelor, iar fânețele conțin o mare varietate de ierburi care dau nutrețuri de foarte bună calitate. Vidăcuțenii cresc vite cornute (vaci, boi, tăurași, și bivoli), oi, capre, cai și porci. Sistemul de creștere a animalelor s-a făcut sub formă de creștere în turmă pe timpul verii și acasă în timpul iernii, excepție făcând animalele de tracțiune care nu puteau fi lăsate vara la pășune. Această excepție o constituie vacile care pe lângă faptul că erau folosite pentru lapte și viței, erau folosite și la lucrările agricole: arat, grăpat, transport cereale, fân, și a recoltei de pe câmp. Cornutele mari (vacile și junincile) sunt ținute pe perioada verii (mai - octombrie) la pășune sub formă de ciurdă (cireadă) scoase de păstor dimineața și aduse în sat seara.

Iernatul se face în grajduri, unde animalele sunt hrănite cu furaje (fân, otavă, coceni).

Oieritul

Creșterea ovinelor nu a fost o îndeletnicire de bază, dar păstoritul se practică în zonele colinare și mărginașe ale satului. Gospodarii întruniți aleg "baciul" (ciobanul) pentru anul respectiv.

Se stabileau obligațiile proprietarilor pentru paza de primăvară și toamnă care constă în bani și produse (făină de mălai sau pâine).

Vara, oile erau scoase la pășune și se formau de obicei două turme: una formată din mânzări (oile cu lapte) și alta din sterpe (miei și mioare) între care erau cuprinși și berbecii pentru reproducție. Ieșitul oilor la munte în Vidacut se face la data de 23 aprilie, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, când iarba este suficient de crescută, iar pericolul înghețului este trecut. "Ieșitul stânii" era un eveniment important pentru viața satului. Fiecare gospodar (proprietar de oi) era implicat în acest eveniment la transportul stânii. Preluarea oilor de către baci se face prin notarea numărului de mânzări și de sterpe de la fiecare gospodar cu "semnul de proprietate". Din stadiul de miel, gospodarul taie în urechile animalului semnul propriu: crestătură în vârf, două crestături laterale sau în față, o gaură, tăierea vârfului urechii drepte sau stângi.

Baciul are un număr de angajați pe diferite posturi: mânzărar, sterpar, strungar, iar ciobanul își asuma sarcina preparării produselor. Mulsul oilor se face de trei ori pe zi, până la venirea toamnei când se execută doar două mulsori, de către baci și încă două persoane pricepute. Laptele cald este adunat într-un ciubăr mai mare și se pune la închegat, apoi se așează într-un tifon curat pentru a se scurge de zer (în Vidacut se pronunță "zăr").

Locul unde se pune cașul la scurs se numește crintă. Gălețile de muls, ciubărul de închegat a laptelui, crinta și celelalte obiecte folosite la stână erau din lemn, dar acum întâlnim doar găleți din tablă.

Oile sunt adăpostite în "coșare" (târle) separate pentru mânzări și pentru sterpe. Mânzările sunt mulse într-un spațiu numit strungă. În preajma coșarelor este amplasat comarnicul, un adăpost din scândură pentru a-i proteja pe ciobani.

Industria casnică textilă

În cadrul societății rurale tradiționale tehnicile industriei casnice textile au deținut o importantă funcției economică, asigurând satisfacerea nevoilor de îmbrăcăminte și de țesături necesare în gospodăria țărănească.

Utilizarea tehnicilor tradiționale se reflectă și în ideologia comunității rurale, fiind într-o strânsă corelație cu gradul de cultură, cu dezvoltarea cunoștințelor despre lume a acestei comunități.

Atât lâna, cât și cânepa au fost folosite în gospodăria țărănească din Vidacut în aceeași proporție, fără a exista o specializare pe una din ele.

Pentru derularea procesului de prelucrare a lânii s-au păstrat până în zilele noastre, aspecte străvechi așa cum a fost și ocupația creșterii oilor. În luna mai, începutul lui iunie, bărbații tund oile cu foarfeci speciale, iar femeile spală lâna mai întâi cu apă caldă pentru eliminarea usucului (grăsimea), apoi se limpezește cu apă rece și se pune la uscat la soare. Pentru ca lâna să fie cât mai curată, de obicei se înmoaie în leșie. După ce este uscată foarte bine, se adună în saci și se păstrează în locuri uscate (în poduri).

Pentru tors, femeile, folosesc furca și fusul.

Spre deosebire de alte zone, în urma cercetării am identificat mai multe tipuri de furci de tors: cu talpă - "staționare" (la fam. Diac Silvia, fam. Diac Ioan), altele cu talpă antropomorfă (la fam. Murzea Mihai). Aceasta din urmă este prevăzută cu felurite încrescături, viu colorate, iar în partea superioară erau instalați zurgălăi.

Un alt tip de furci de tors identificate sunt cele cu scăunel rotund, de înălțime mică și 3 piciorușe (la Medrea Vasile și Bucur Vasile).

Cânepa, constituia, așa cum s-a mai arătat, o altă materie primă în industria casnică, la fel de importantă și de prezentă în munca gospodinelor, ca și lâna.

După ce era smulsă și uscată, cânepa se transporta spre a fi așezată la topit în "tăuri", mici baraje pe cele două văi care traversau satul, apoi la ieșire să se unească într-una singură. Aceste bazine erau foarte dese, din 10 în 10 metri pentru a prinde fiecare gospodar un spațiu. "Mănușile" de cânepă erau așezate în apă, dar pentru a nu se ridica la suprafață acestea erau fixate în apă cu ajutorul unor pari și cârlige, chiar și cu pietre. După aproximativ două săptămâni urma spălatul cânepii, scoaterea la uscat și transportul acasă. Pentru a se trece la altă etapă de prelucrare, se acorda o atenție sporită uscării, pentru că numai în felul acesta era posibilă operația următoare. Dacă până în acest moment la muncă participă și bărbații, de acum rolul este exclusiv al femeilor care datorită experienței de veacuri a permis ca în fiecare gospodărie să fie realizată o mare gamă de produse textile, de la îmbrăcăminte până la lenjeria de pat, covoare, prosoape.

În zilele însorite și calde de toamnă, se făcea melițatul. Pentru sfărâmarea și îndepărtarea fibrei lemnoase, inul și cânepa sunt melițate, iar apoi netezite. În scopul facilitării acestor două operații, inul, înainte de melițat trebuie pisat (bătut). Periatul constituie următoarea operație în procesul tehnologic al prelucrării lânii și fibrelor vegetale. Unealta folosită este peria. Cânepa și inul se sucesc fuior pe mână și se trag cu peria; în perie rămân câlții pentru bătut la saltele, saci, iar în mână fuiorul. Când cânepa este bună, se scoate din periat și un fuior mai scurt.

Torsul. Furca era unealta în care se fixa caierul pentru a fi tors cu ajuorul fusului și era lucrată de obicei de către ciobani și dăruită fetelor sau nevestelor din sat. Ea îmbina funcția tehnologică cu cea estetică: fiind un dar făcut unei anumite persoane, ce conținea și un mesaj prin care cel ce o confecționa transmita sentimentele de simpatie și dragoste persoanei care o primea.

Depănatul. Depănatul firelor are drept scop formarea ghemelor necesare la urzit și la făcutul țevilor. Unealta utilizată este depănătoarea, vârtelnița.

Fiertul firelor de cânepă și in. Pentru albit și înmuiat, firele de cânepă și in se lasă într-o covată cu cenușă și apă caldă, din care se scot și se fierb timp de 2 zile, apoi se spală la râu și se usucă.

Urzitul. Se urzește cu ajutorul urzoiului fixat în grinda casei. În timpul, urzitului, pentru a măsura exact cantitatea de tort se pun semne la fiecare 10 raze, egală cu circa 1 m.

Făcutul țevilor. Suveicile pentru țesut au țevi de soc, pe care ața se deapănă.

În Vidacut se cunosc și azi, două tipuri de melițe: cu o limbă, sau melițe cu două limbi, atunci când puteau lucra simultan două femei.

O altă operație a fost pieptănatul cu piepteni din care rezultă două calități de materie primă: fuiorul și câlții. Din fuior se țesea pânză pentru lenjerie cămăși, etc, iar din călți se țesea o pânză mai groasă pentru saci, pantaloni, poale și altele.

Fuiorul poate fi țesut în combinație cu bumbac și țesătura va fi mult mai fină.

Dar până la țesut, este necesar torsul, care se realizează la fel ca și torsul lânii.

Atât lâna cât și firele de "tort" (fuior), pentru a putea fi puse pe război, trebuiesc urzite cu un instrument numit urzoi.

Ordinea operațiunilor este următoarea: învălitul pe sul a urzelii, năvăditul prin ițe și apoi prin spată. Spata se așează în brâglă. Ițele se pun în mișcare de iepe (tălpigele) călcate cu piciorul. Țesăturile puteau fi îngroșate sau să primească alte calități prin pive, văltori, dârste, dar care nu se găseau în fiecare sat ci pe cursuri de apă mai importante.

Din mâinile femeilor ieșeau valori importante pentru familie, dar mai ales de o înaltă valoare artistică. Produsele ce se confecționau din țesăturile de lână și cânepă erau variate și acopereau anumite domenii ale interiorului camerei țărănești și îmbrăcămintei.


Țesăturile de cânepă pură erau folosite pentru cămăși, poale, lepedeie (cearșafuri), fețe de pernă, fețe de masă, ștergare, trăisti.

Țesăturile din lână pură erau prelucrate și se obținea postavul, țesut în patru ițe, din care se făceau cioareci, zeghe, sumane, pături.



Foto din cercetare legate de arhitectură, oierit, țesut ... ““ piese de prelucrat firele, dar și piese textile

loading...