Frontoanele caselor din satul Jolotca (Orotva), zona Topliței Mureșului Superior

În cadrul proiectelor de cercetare aflate în programul de activitate al Muzeului Carpaților Răsăriteni, se numără și investigațiile legate de interferențele româno-secuiești din zona Mureșului Superior. Astfel, etnograful Dorel Marc însoțit de muzeograf Andrea (Chiricescu) Deak, într-o ieșire în teren din toamna anului 2004 a continuat cercetările începute la Muzeul Etnografic Toplița, aducând noi informații legate de unele aspecte etno-culturale arhitecturale.

Ca și în alte compartimente ale vieții materiale și spirituale, arhitectura tradițională a satelor din hotarul zonei preponderent românești a Topliței Mureșului Superior cu zona majoritar secuiască ce începe cu Remetea și Ditrăul, prezintă o serie de elemente ce țin, pe de o parte de trăsăturile comune, pe de alta de specificitate, precum și de interferențe etno-culturale în ceea ce privește planimetria, materialele de construcție, tehnici constructive și simbolisica, ornamentația decorativă.

Continuînd investigațiile începute la Muzeul de etnografie Toplița cu studiul comparativ al porților gospodăriilor românești și secuiești din zonă, considerăm că ar fi util să reliefăm câteva aspecte legate de specificul constructiv și mai ales decorativ al frontoanelor caselor din acest spațiu.

Astfel, într-o campanie recentă întreprinsă cu scopul de a identifica și repertoria unele elemente specifice zonei în acest domeniu al vieții materiale, am surpins și analizat comparativ câteva frontoane care s-au mai păstrat la casele tradiționale și pe care le-am considerat mai reprezentative pentru exemplificare în satul Jolotca, mai exact în jumătatea secuiască a acestuia, care aparține administrativ-teritorial comunei Ditrău (Jud. Harghita), trebuind precizat faptul că cealaltă jumătate aparține comunei Sărmaș, preponderent românească.

Satele secuiești din această zonă au fost și sunt asemănătoare celor românești în ceea ce privește tipologia gospodăriilor, locuințelor și consrucțiilor anexe, având aproape același profil și plan, aceeași organizare în cadrul curților și în interiorul locuințelor, diferite fiind mai ales elementele sau piesele decorative, atât la exterior, cât și la interior, deci mai ales în ceea ce privește ornamentica.

Fenomenul este firesc datorită cunoscutei conviețuiri de secole a celor două etnii de care ne ocupăm, datorită schimburilor culturale evidente. Dealtfel, meșterii români constructori de case din zona Topliței au preluat de la cei secui, mai ales de la renumiții remețeni, numeroase elemente ce țin de tehnica construcției și mai ales de realizare a acoperișurilor mai recente în trepte, așa cum aceștia din urmă au preluat o serie de elemente în ceea ce privește tehnica și simbolistica ornamentării prin traforare a prispelor, stâlpilor, filigorilor ș.a.

Ca și în alte zone, crearea decorului frontoanelor sau filigorilor dovedește simțul real al ambelor etnii pentru estetizarea și individualizarea prin simbolistica folosită a caselor, mai ales a fațadelor principale care dau înspre drum sau uliță. Însă, foarte important în spațiul de care ne preocupăm, această simbolistică a devenit purtătoare de elemente și valori identitare de apartenență la o anumită etnie și a mândriei acestei apartenențe. Din acest punct de vedere, desigur că predomină motivul lalelei în decorarea caselor secuilor la exterior, care țin neapărat la sublinierea obârșiei lor și prin această modalitate, care nu este doar pur tehnică. Există însă numeroase case românești în zonă, care au preluat prin diferite stilizări motivul lalelei, fără ca în acest fel proprietarii lor să-și "renege" cumva originea etnică, predominante rămânând pentru acestea motivele românești, prezente și în alte regiuni etnografice.

De adăugat pe lângă poze desenele și schițele făcute pe teren ““ frontoanele de case desenate de Andrea