Poziționarea geografică

Așezarea se află la cca. 8 km nord de municipiul Sfântu Gheorghe, la marginea de nord a satului Zoltan, com. Ghidfalău, jud. Covasna, 300-500 m est de albia actuală a Oltului (Fig. 1). Ea ocupă terasa înaltă de cca. 15 m a acestui râu, care, după toate aparențele, în vechime, curgea în apropierea nemijlocită a așezării.

Așezarea este delimitată din vest, de malul abrupt al terasei Oltului, din nord, de o râpă dispusă perpendicular pe malul terasei, iar din est se învecinează cu panta domoală a unui deal situat la poalele de sud a munților Bodoc. Terenul așezării este plat, cu excepția părții sale de sud, unde prezintă o pantă ce se accentuează pe măsura apropierii sale de margine.

Atât cât s-a putut constata din observațiile la suprafața terenului, așezarea se extinde de-a lungul malului terasei, în direcția N - S, pe o lungime de cca. 500 m, iar din est în vest, 150-250 m.

Istoricul cercetărilor

În anii “™60 ai secolului trecut locuitorii satului Zoltan, în timpul exploatării carierei de nisip deschisă la marginea de sud a așezării, au descoperit numeroase fragmente ceramice și oase de animale. Înștiințat de aceste descoperiri, directorul de atunci al Muzeului Național Secuiesc, Székely Zoltán, s-a deplasat la fața locului și a constatat că acolo există o așezare preistorică. În anii 1970-71 cercetătorul a întreprins aici primele săpături arheologice, prilej cu care a stabilit că această așezare aparține culturii Noua din perioada târzie a epocii bronzului (aproximativ sec. XV-XII a. Chr.).

Săpăturile efectuate de Sézkely Zoltán au scos în evidență urmele unor construcții, au constatat existența aici a unui “cenușar“ și au descoperit numeroase obiecte din epoca bronzului: fragmente ceramice și chiar vase întregi, piese de os, piatră, lut și bronz.

În anii 1996 ““ 2001 săpăturile de la Zoltan au fost reluate de Dr. Valerii Kavruk, directorul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna.

Urme de locuire în așezare

Cu ocazia cercetărilor arheologice au fost descoperite urme de locuire din eneolitic (cultura Ariușd-Cucuteni din mileniile V-IV a. Chr.), din perioada de tranziție de la eneolitic la epoca bronzului (cultura Coțofeni din ultimele secole ale mil. IV a. Chr., din finalul perioadei timpurii a epocii bronzului (grupul Zoltan-Gornea Orlești din sfârșitul mil. III a. Chr.), din perioada mijlocie a epocii bronzului (un grup cultural încă nedefinit care îmbina elemente ale culturilor Wietenberg, Monteoru, Costișa și Tei, datând aproximativ din prima jumătate a mileniului II a. Chr.) și din perioada târzie a epocii bronzului (cultura Noua din sec. XV-XII a.Chr.).

Prezentarea descoperirilor

Locuirea din perioada timpurie a epocii bronzului

Acesta reprezintă o groapă de dimensiuni impresionante (cca. 10 x 30 m), adâncă de 2 m, înconjurată de ruinele unor ziduri de piatră. În interiorul acestui complex au fost descoperite fragmente ceramice, vase întregi, unelte de os, diverse piese de cult de lut ars: figurine zoomorfe, “toporașe“ și “mosoare“ de lut ars. Materialul arheolgic, în special ceramica descoperită în acest complex, are caracteristici net diferite față de manifestările culturale cunoscute la acea dată în sud-estul Transilvaniei. Printre elementele inedite se remarcau mai ales numeroasele fragmente ceramice cu suprafața striată sau acoperită cu amprentele unor materiale textile (acestea s-au format probabil datorită înfășurării vaselor, înainte de uscare, cu materiale textile).

Locuirea din perioada mijlocie a epocii bronzului

Urmele acestei locuirii au fost desacoperite într-o depunere de dimensiuni mai mici ““ cca. 4 x 5 m și groasă de până la 40 cm. După toate aparențele, noii locuitori au amenajat un adăpost pe care l-au înconjurat cu pereți formați din nuiele împletite și apoi lutuite. Materialul arheologic recoltat în interiorul acestei depuneri este net diferit de cel ce s-a găsit sub ea. Vasele ceramice erau lucrate din pastă fină, iar formele lor erau mult mai elegante.

Unele din vasele descoperite erau decorate în tehnici diverse și mai ales prin încrustarea cu o substanță albă a motivelor incizate înainte de uscare și ardere. Pe vasele descoperite apar motive ornamentale reprezentând plante redate schematic: se disting trunchiuri și ramuri îndreptate cu vârfurile, fie în jos (“brăduț“) fie în sus (“spic“). Unele vase poartă simboluri solare printre care se remarcă cercuri înconjurate de împunsături. Dacă poziția stratigrafică a depunerii respective delimitează clar diapazonul cronologic al acesteia între cca. anul 2.000 și 1.500 a. Chr., atribuirea sa culturală este rămâne sub semnu întrebării, întrucât în ansamlul său, materialul arheologic de la Zoltan nu-și găsește analogii pertinente în nici o manifestare culturală cunoscută până acum.

Locuirea din perioada târzie a epocii bronzului (Cultura Noua)

Până în prezent, urmele de locuire ale culturii Noua s-au dovedit a fi pe departe cele mai consistente, atât sub aspectul întinderii, cât și în ceea ce privește numărul complexelor și cantitatea materialelor descoperite. În cuprinsul așezării culturii Noua, la suprafața terenului, se destingeau clar două zone: incinta și “cenușarul“ (Fig. 2). În incintă, densitatea urmelor de locuire de tip Noua, la suprafața terenului, este relativ redusă, observându-se uneori, aglomerări de materiale arheologice pe suprafețe de cca. 10 x 10 m.

Gropile descoperite (în total 50 la număr) erau de forme și dimensiuni diferite (Fig. 3). Unele dintre ele aveau forma de clopot, în timp ce altele erau cilindrice. Aproape toate conțineau mari cantități de cenușă și fragmente ceramice. Pe fundul câtorva dintre gropi au fost urmărite câte o gropiță mai mică, cu diametrul până la 0,3 m și adânci până la 0,6 m. Una dintre gropile pare să fi avut destinație rituală, întrcât pe fundul ei, într-un strat de cenușă, se aflau resturile unui schelet de copil având vârsta de cca. 2,5 ani.

În umplutura complexelor cercetate, au fost descoperite materiale arheologice diverse: fragmente ceramice; vase ceramice întregibile (Fig. 4, 5); obiecte lucrate din bronz (Fig. 6, 7); os (Fig. 8, 9); corn (Fig. 10, 11); precum și resturi de oase de animale și lipitură de lut.

Studiu efectuat asupra oaselor de animale a scos în evidență faptul că locuitorii așezării practicau pe scara largă creșterea animalelor ““ peste 90% din oase aparțin speciilor domestice (bovidee, ovicaprine, porcine, cai), iar vânătoarea juca rolul secundar (s-au identificat oase de castor, cerb, mistreț).

Importanța descoperirilor

Descoperirea la Zoltan a unui aspect cultural inedit și încadrarea acesuia în intervalul de timp ce se încadrează între sfârșitul culturii Schneckenberg și începutul culturii Wietenberg, a impus inevitabil modificarea tabloului cultural-istoric al epocii bronzului din acestă zonă. Mai mult, s-a constatat că cercul cultural din finalul perioadei timpurii a epocii bronzului caracterizat prin ceramica striată și cea cu amprente textile, nu se limitează, așa cum se credea anterior, doar la estul Europei Centrale (Ungaria, Slovacia și vestul României), ci se extinde până la Carpații Răsăriteni.

Ceramica atribuită locuirii din epoca bronzului mijlociu își găsește analogii apropiate într-o serie de culturi arheologice specifice acestei perioade: Monteoru din nord-estul Munteniei și vestul Moldovei, Tei din Țara Bârsei și vestul Munteniei, Costișa-Ciomortan din vestul Moldovei și Depresiunea Ciucului, Wietenberg din întreaga Transilvanie.

Se pare că această situație s-a datorat legăturilor extrem de puternice care existau în acea perioadă între teritoriile din interiorul și exteriorul Curburii Carpaților.

Majoritatea specialiștilor consideră “cenușarele“ drept urme ale unor locuințe construite din materii lemnoase și stuf, apoi arse. În cenușarele nu există urme clare de locuințe iar bogatul material arheologic este puternic fragmentat și se află în poziție secundară. În același timp, spațiile din afara cenușarelor sunt pline de urme de locuințe, construcții gospodărești și gropi menajere, însă materialul arheologic în aceste zone este extrem de sărăcăcios. Aceste observații sugerează că de fapt cenușarele reprezintă nu urme directe de locuire, ci resturi menajere scoase periodic din zone locuite, adunate într-un loc și apoi incendiate. Nu sunt puține cazuri când în astfel de cenușare au fost surprinse situații care nu-și găsesc justificări utilitare. Astfel, în unele așezări, în cadrul cenușarelor s-au găsit, fie schelete umane întregi, fie doar oase umane izolate, sau aglomerări de oase de animale, depuse însă într-o anumită ordine.

O astfel de interpretare a “cenușarelor“ permite să înțelegem mai bine cauza sărăciei stratului de cultură în partea locuită a așezării ““ ea s-a datorat curățirilor periodice ce se făceau în așezare, majoritatea resturilor menajere ajungând în “cenușar“.

În prezent, așezarea de la Zoltan este unul dintre cele mai amplu cercetate situri ale epocii bronzului din Transilvania și cea mai reprezentativă pentru cultura Noua din această provincie.

BIBLIOGRAFIE

Cavruc Galina, Cavruc Valeriu, Așezarea din epoca bronzului timpuriu de laZoltan, în Angustia, 2, 1997, p.157-176

Valeriu Cavruc, Perioada timpurie a epocii bronzului din sud-estul Transilvaniei, în Memoria Antiqvitatis, XXIII, Piatra Neamț, p. 265 ““ 275