slide1 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider
slide2 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider

Campionatul Județean de Baschet Amator Covasna Finalul Sezonului 2018-2019

Campionatul Județean de Baschet Amator Covasna

Finalul Sezonului 2018-2019  

 

Luni, 12 iunie 2019, în Sala de Sport a Liceului Teoretic ”Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, a fost stabilit clasamentul ediției a XIV-a din cadrul Campionatului Judeţean de Baschet Amator Covasna (CJBA Cv). Echipa Da Bomb a reușit șă-și păstreze trofeul și să câștige titlul și în acest an.

La startul CJBACv, organizat de către Asociaţia Equites, s-au înscris 10 echipe: Bad Boys (echipa campioană în 2016-2017 și vicecampioană în 2017-2018), Da Bomb (Locul II în 2016-2017 și Locul I în 2017-2018), Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Locul III în 2016-2017 și Locul IV în 2017-2018),  Háromszék (Locul III în 2017-2018), Tom Touch (echipă debutantă din Brașov), No Stress, Rozsdás Csont, Brașovia (echipă de juniori din Brașov), Athlos ISK U16  și Athlos ISK U18 (ambele echipe de juniori din Sf. Gheorghe).

Conform Regulamentului CJBA Cv, primele 4 echipe au disputat meciurile din Play Off, iar echipele de pe locurile 5 - 10 au jucat Play Out, în vederea stabilirii locurilor 5-10.

Clasamentul sezonului regulat 2018-2019 a fost următorul:

Play off

Locul 1 - Da Bomb

Locul 2 -  Tom Touch

Locul 3 - Háromszék

 

Play out

Locul 4 - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Locul 5 -  No Stress

Locul 6 - Athlos ISK U16

Locul 7 - Athlos ISK U18

Locul 8 - Rozsdás Csont

 

Locul 9 - Brașovia (s-a retras în faza returului campionatului)

Locul 10 - Bad Boys (echipă descalificată)

 

Etapa semifinalelor:

Tom Touch – Bad Boys: 2 - 0

Háromszék – Da Bomb: 0 – 2

 

Finala mică: Háromszék – Bad Boys (20-0)

Echipa Bad Boys nu a reușit să se califice în finala mare a competiției și nu s-a prezentat la partida pentru obținerea medaliilor de bronz.

Atât victoria cu scorul de 20-0, cât și ocuparea Locului III în Clasamentul Campionatului Județean de Baschet Amator Covasna au revenit echipei Háromszék.

Echipa Háromszék a dat dovadă de o formă bună de joc pe parcursul campionatului și a demonstrat că este una dintre echipele pretendente la medalii în cadrul acestei competiții.  

 

Finala mare: Da Bomb – Tom Touch (51-55; 70-43;62-44)

            După primele 2 partide disputate în Sala de Sport a Colegiului Național ”Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, între cele două finaliste: Da Bomb și Tom Touch, prima- campioana en titre a campionatului, a doua- o debutantă la acest nivel competițional, scorul la general era de 1-1.

 

Partida decisivă s-a desfășurat în 12 iunie 2019, ora 21:00 în Sala de Sport a Liceului Teoretic ”Mikes Kelemen”. Partida a fost arbitrată în teren de Dombi Sz., Szonda A. și Kovesch N.

Echipa Da Bomb a preluat inițiativa pe teren, a practicat un joc bine organizat de Răzvan Popa și  Palkó Robert Gólya, care au reușit să marcheze puncte importante de la distanță și să declașeze atacuri rapide fructificate de coechipieri. Echipa Tom Touch nu s-a putut baza pe jucătorul de bază, Sergiu Souca, acesta lipsind de la meciul finalei.

A doua jumătate a partidei din cadrul acestei finale a fost dominată de echipa Da Bomb, care a reușit să practice un joc bun, astfel încât tabela de marcaj indica la finalul timpului regulamentar de joc, rezultatul de 62-44 în favoarea echipei Da Bomb.

Cu această victorie, echipa Da Bomb cucerește din nou pentru a doua oară consecutiv titlul de campioană și deținătoare trofeului competiției.

 

Festivitatea de premeiere s-a desfășurat în Sala de Sport a Liceului Teoretic ”Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe, imediat după finala competiției și a fost prezentată de Nemes Áron, organizatorul principal al acestui campionat.

 

Asociaţia Equites a oferit echipelor participante, în cadrul festivităţii de premiere: cupe, medalii, diplome şi a adus mulţumiri participanților, pentru spectacolul sportiv oferit pe parcursul întrecerii, şi partenerilor- pentru sprijinul acordat în organizarea acestei ediții a Campionatului Judeţean de Baschet Amatori Covasna.

Cu această ocazie s-au premiat următorii jucători și echipe:

 

Cel mai bun ”5” masculin al CJBACv - ALL STAR TEAM ediția 2018-2019:

Andrei Chiricescu (MNCR)

Szávuj László (DA Bomb)

Souca Sergiu (Tom Touch)

Csutak András (Bad Boys)

Deák László (Háromszék)

 

Finals MVP finalei: Popa Razvan (Da Bomb)

MVP campionatului: Souca Sergiu (Tom Touch)

W- ALL STAR: Miska Brigitta, Bordás Noémi (Rozsdás Csont)

Cel mai de perspectivă jucător: Toró Csongor (Athlos ISK)

 

Echipa FAIR PLAY: Rozsdás Csont

OLD STAR: Sánta Levente (Háromszék)

YOUNG STAR: Téglás Etele (ISK Athlos U16)

 

Campionatul Judeţean de Baschet Amator Covasna 2018-2019, ediția a XIV-a

Clasament

Locul 1 - Da Bomb

Locul 2 – Tom Touch

Locul 3 -  Háromszék 

Locul 4 - MNCR

Locul 5 - No Stress

Locul 6 - ISK Athlos U16

Locul 7 - ISK Athlos U18

Locul 8 -  Rozsdás Csont

Locul 9 -  Brasovia Brassó

Locul 10 - Bad Boys - descalificat

 

După sezoanele 2015-2016; 2014-2015; 2013-2014; 2012-2013, 2011-2012 și 2017-2018, în care echipa Da Bomb a cucerit consecutiv titlul de campioană, în sezonul 2016-2017, titlul de campioană a fost câștigat de formația Bad Boys.

Ediția 2018-2019 a consemnat păstrarea trofeului acestei competiții în vitrina echipei Da Bomb, trofeu care va fi păstrat încă un an până la ediția viitoare a acestui campionat.

Competiţia sportivă Campionatul Judeţean de Baschet Amator Covasna din sezonul 2018-2019 a consemnat și câteva premiere:

  • prima dată când o echipă debutantă joacă finala mare a competiției (Tom Touch)
  • prima oară când o echipă nu se prezintă la un meci din cadrul finalei mici a competiției;
  • prima dată când o echipă de tradiție în campionat, echipa Bad Boys a fost descalificată.

 

Pentru echipa de baschet MNCR, Locul IV reprezintă păstrarea poziției în clasament obținută în ediția 2017-2018. Cea mai bună clasare a echipei MNCR în Campionatului Judeţean de Baschet Amator Covasna a fost consemnată în ediția 2016-2017, când echipa a ocupat Locul III.

 Componența lotului de jucători care au jucat pe parcursul întrecerii pentru echipa MNCR a fost următoarea: Andrei Chiricescu, Bogdan Neagoe, Dragoș Năstăsescu, George Moldovan, Marius Soare, Dan Buzea, Sorin Socaciu, Bogdan Stanciu, Răzvan Neagu, Adrian Vlad, Adrian Oltean, Marius Ursăciuc, Cătălin Antonescu și Cernea Darius.

 

Felicitări jucătorilor și mulțumiri susținătorilor!

Vacanță plăcută!

 

Echipa de baschet MNCR!

loading...