slide2 - Galerie slider
slide3 - Galerie slider
slide1 - Galerie slider
slide5 - Galerie slider
slide4 - Galerie slider

Situl de la Beclean - Băile Figa, jud. Bistrița - Năsăud

Poziționarea geografică

În nord-estul Transilvaniei (Fig. 1), în partea de vest a județului Bistrița-Năsăud aproximativ la jumătatea distanței între orașul Beclean și satul Figa, la aproximativ 300 m vest de drumul care leagă aceste două localități, într-o depresiune în forma de pâlnie cu diametru de cca. 500 de m (Fig. 2), se află situl arheologic Băile Figa, denumirea datorată funcționării pe vremuri aici a unor băi cu apă sărată. Situl cuprinde partea superioară a văii Pârâului Sărat ce curge printre dea]luri domole.

Descrierea sitului

Depresiunea se află deasupra unui zăcământ de sare gemă deosebit de consistent care se află la adâncimi accesibile, de 1,5 ““ 3 m de la suprafața actuală a terenului (Fig. 3). După aprecierea geologilor, acest zăcământ este gros de cca. 1,6 km și are diametru de cca. 1 km. La suprafața terenului se observă numeroase manifestări saline: nămoluri sărate, izvoare, bălți și cursuri de apă sărată, precum și vegetația halofilă (Fig. 4, 5).

Urmele antropogene se observă la suprafață terenului și cuprind o serie de cavități și movile răspândite pe o arie de aproximativ 260 m (nord - sud) x 160 m (est - vest). Urmele de exploatare a sării există și în albia pârâului, aici observându-se numeroase elemente de construcții și amenajări din lemn (Fig. 6).

În prezent încă nu este clară vârsta și destinația acestor amenajări și construcții. Mai mult, deocamdată nu se știe dacă toate aceste elemente sunt sau nu contemporane între ele.


Istoricul cercetărilor

În anul 1977 geologul bistrițean Ioan Chintăuan a descoperit în partea superioară a albiei pârâului o așa-zisă “troacă“ de lemn. În prima publicație, descoperitorul acestei “troace“ a comparat-o cu obiectul similar descoperit la Valea Florilor lângă Turda și atribuit secolelor II î. Hr. ““ sec. I d. Hr.

În anul 2005, Ioan Chintăuan a scos “troaca“ din fundul Pârâului Sărat, constatându-se cu acel prilej gradul foarte bun de conservare a acesteia. “Troaca“ era scobită într-un trunchi de copac masiv (L= 322 cm , l= 42 cm) și avea fundul aplatizat din exterior prin cioplire (Fig. 7, 8). Pe partea mediană a fundului “troacei“ era un rând de orificii (păstrate 16) în care erau introduse “cepuri“ lucrate din lemn, la rândul lor perforate central-longitudinal. Într-un cep a fost descoperită o “sfoară“ de cânepă împletită din două fire (Fig. 9).

În vara 2005, pentru prima dată, situl a fost examinat de arheologi profesioniști, dr. Valerii Kavruk (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu Gheorghe) și prof. Anthony F. Harding (Universitatea Exeter, Marea Britanie). Cu acest prilej, toată depresiunea a fost examinată în vederea stabilirii caracterului, întinderii, gradului de conservare precum și a încadrării cronologice a vestigiilor arheologice.

Prin grija arheologului britanic Prof. A.F. Harding, în laboratorul din Gröningen a fost efectuată analiza C 14 asupra unor fragmente ale troacei din Băile Figa, fiind stabilită vârsta acesteia la cca. 3000 de ani, adică în jurul anului 1000 î. Hr.

În vara anului 2006, A.F. Harding și V. Kavruk au identificat în albia Pârâului Sărat de la Băile Figa cel puțin încă trei piese oarecum similare cu “troaca“ descoperită de Ioan Chintăuan. Dincolo de urmele unor construcții, amenajări și instalații de lemn, în albia cursului principal al Pârâului Sărat au fost descoperite câteva “ciocane de minerit“ (Fig. 10, 11) și un fragment de topor, lucrate din piatră. Totodată, în albia Pârâului Sărat au fost recoltate o serie de mostre de la urmele unor construcții de lemn.

În anii 2007 ““ 2009, au fost efectuate săpături arheologice sistematice coordonate de dr. Valerii Kavruk (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni) și dr. Anthony F. Harding (Universitatea din Exeter, Marea Britanie). Membrii în colectivul de cerectare au fost: Dan Buzea, Adela Mateș, Radu Zăgreanu (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni), George Marinescu (Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud), Dan Ștefan, Magdalena Ștefan, Cătălin Constantin (Universitatea Busurești) și Tomasz Wazny (Universitatea Cornel, SUA).



Prezentarea descoperirilor arheologice

În paralel cu cercetarea arheologică sistematică au fost efectuate măsurători topografice a tuturor urmelor arheologice vizibile și au fost prelevate mostre de lemn în vederea datării prin metoda C 14. Până în prezent au fost cercetate 20 de secțiuni arheologice. Rezultate importante au fost descoperite în Secțiunile (S.) 1, 3, 7 și 15.

S. 1, a fost deschisă în sectorul sudic al sitului, pe cursul primului afluent al Pârâului Sărat. Au fost descoperite numeroase urme de lemn prelucrat, printre care și urmele ale unei părți de construcție de lemn. În interiorul construcției, au fost descoperite două “troace“ de lemn fragmentate (Fig. 12, 13). “Troacele“ erau scobite în trunchiuri de copaci. Unul dintre capetele a “troacei“ păstrate pe toată lungime era închis, iar altul deschis. Fundurile ambelor “troace“ aveau pe linia mediană un rând de orificii circulare. În aceste orificii erau introduse cepuri făcute din ramuri de copac având orificii central-longitudinale. Este semnificativ faptul că la capătul închis, “troacele“ aveau pe exteror canale gravate în jurul trunchiului, în mod evident destinate fixării sforilor cu ajutorul cărora ele erau suspendate (Fig. 14). De altfel, în jurul ambelor “troace“ au fost descoperite urmele de legătură de iederă, bine păstrate. În apropierea uneia dintre “troace“ au fost descoperiți doi pari ascuțiți prinși între ele tot cu iederă.

În partea estică a S. 1 a fost descoperită o construcție masivă de formă patrulateră (3,8 x 2,8 m), formată din bârne de lemn (unele despicate) care fuseseră așezate unele peste altele. În interiorul acestei construcții erau amplasate două bârne circulare care se aflau intersectate, perpendicular una peste cealaltă (Fig. 15). După toate probabilitățile această construcție reprezentă urmele unui “puț“ de intare în mină.

În apropierea construcției din lemn masiv a fost descoperită o scară de lemn, bine conservată (Fig. 16).

Deoarece cercerarea arheologică nu a fost finalizată, zona a fost conservată cu un strat consistent de pămât. Cercetările viitoare vor aduce informații cu privire la funcționalitatea acestor instalații și construcții din lemn masiv.


S. 3, a fost deschisă sectorul nordic al sitului, unde, în albia pârâului se observau vârfurile unui gard de scândură masivă de strejar și cca. 50 de pari și stâlpi înfipți în pământ. Construcțiile de lemn erau compuse în principal din garduri făcute din nuiele de alun împletite, sprijinite pe pari și țăruși înfipți în pământ. În două cazuri, pe porțiuni mai scurte, de cca. 2,5 m, gardurile erau făcute din scânduri de stejar înfipte vertical în pământ (Fig. 17).

Adesea, gardurile de împletituri de nuiele formează “galerii“ acoperite cu traverse masive și nuiele (Fig. 18). Una dintre astfel de galerii ““ cercetată mai complet ““ văzută de sus, are forma unui 8 (dimensiuni). Ea este acoperită cu traverse prinse la capete de parii, pe care se sprijineau pereții de nuiele împletie, prin găuri de formă pătrată. Printre astfel de grinzi au fost uneori descoperite vreascuri de nuiele subțiri care, probabil completau acoperișul galeriei (Fig. 19).

În interiorul și alături de aceste construcții au fost descoperite o serie de artefacte de lemn: un mâner de celt, o paletă, o covată, un disc perforat, două cârlige având orificii de formă rectangulară, precum și câteva tuburi de soc de la “troace“. În același sector au fost descoperite numeroase fragmente de vase ceramice caracteristice pentru epoca bronzului. De menționat că la cca. 6 m nord de Secțiunea 3, în malul drept al pârâului au fost descoperite aglomerări de fragmente ceramice (din epoca bronzului).

Destinația acestor construcții nu este încă pe deplin lămurită, atât timp cât săpăturile au dezvelit doar o parte, incompletă a acestora. Nu excludem însă că unul dintre rosturile lor a fost, captarea apei sărate, poate folosită pentru conservarea produselor alimentare.


S. 7, se află în sectorul nordic al sitului, pe malul estic al Pârâului Sărat. La adâncimea - 0,6 - 0,8 m de la suprafața terenului, pe culmea unei movile de pământ, în partea vestică a secțiunii au fost descoperite fragmente ceramice cu decor striat, precum și un vas ceramic întreg. Acestea se aflau sub un “pat“ de pietre neprelucrate.

Forma generală a bordeiului este ovală, de cca. 5 x 3 m. Umplutura complexului este formată din pământ de culoare neagră, amestecat cu fragmente ceramice preistorice (Fig. 20). Cercetarea în această secțiune nu este finalizată, urmând a fi continuată pe viitor.


S. 15, a fost deschisă în albia Pârâului Sărat, la cca. 150 m sud de S. 1, în imediata apropiere a locului în care Ioan Chintăuan a scos “troaca“ în anul 2005 (Fig. 21) și unde, s-a mai observat capătul rupt al unei alte “troace“. Săpăturile efectuate au scos în evidență faptul că “troaca“ se afla în stratul de nămol, în poziție oblic ““verticală (Fig. 22), iar alături de ea, ușor mai jos, în poziție orizontală, se afla o “scară“ de lemn (Fig. 23), similară cu cea descoperită în S.1.

Cercetarea în această secțiune nu este finalizată, urmând a fi continuată pe viitor.



Interpretarea descoperirilor

Troacele de lemn“ - specialiștii care s-au referit în decursul anilor la “troacele“ de tipul celor de la Valea Florilor și Băile Figa, cred că acestea au fost utilizate pentru exploatarea sării. Însă opiniile în ceea ce privește funcționalitatea lor sunt contradictorii. Astfel, I. Al. Maxim, F.Wollman și A.Rustoiu susțin că acestea au fost utilizate pentru dirijarea jeturilor de apă cu care se săpau havajele pentru desprinderea blocurilor de la masivele de sare.

În schimb, I. Chintăuan crede că obiectele de acest tip au fost folosite pentru evaporarea apei sărate. Sforile descoperite în interiorul troacei de la Băile Figa par să fie unul dintre argumentele în acest sens. Însă, soluția definitivă este încă departe de a fi găsită. Sunt necesare date noi privind contextele arheologice ale astfel de piese și efectuarea unor experimente în acest sens.

Ciocanele de minerit“ - pe toate ciocanele se observă canale gravate în piatră care au fost necesare legării acestora de cozi. La ce în mod concret au fost folosite aceste ciocane? La spargerea blocurilor de sare? La înfigerea parilor în pământ? Sau poate pentru alte scopuri? Răspunsul la aceste întrebări poate fi dat doar după ce prin cercetările sistematice se va clarifica contextul arheologic și geologic mai precis din care provin aceste obiecte. Încă nu se știe dacă aceste obiecte sunt sau nu contemporane cu construcțiile și amenajările de lemn. Deocamdată, referitor la destinația și încadrarea cronologică a acestor ciocane nu avem alte date decât cele pe care ni le oferă analogiile existente în alte locuri. Acestea sugerează că ciocanele de la Băile Figa datează din epoca bronzului (aproximativ între cca. 2.500 și 800 ani î. Hr.) și că ele au fost destinate exploatării miniere. În aceste condiții, este posibil ca ciocanele să fi fost contemporane cu “troaca“.


Importanța descoperirilor

Situl arheologic de la Băile Figa, în lumina constatărilor de până acum, pare a fi în prezent cel mai relevant din Transilvania și unul dintre cele mai importante din întreaga România în ceea ce privește cercetarea exploatării preistorice a sării.

În urma cercetărilor efectuate în perioada 2005-2009 s-a costatat că situl reprezintă un ansamblu de vestigii ale exploatării sării începând din perioada preistorică, până în zilele noastre. Datarea a cca. 40 de mostre de lemn prin metoda C14, efectuată în laboratoarele prestigioase din Gröningen, Heidelberg și Oxford, precum și cercetarea dendrocronologică asupra a cca. 80 de trunchiuri de copaci efectuată la Universitatea Cornell (SUA), au scos în evidență următoarele secvențe arheologice: finalul bronzului timpuriu (cca. 2200 BC.); epoca bronzului mijlociu (cca. 1800 BC.); prima epocă a fierului (cca. 400-250 BC.); perioadă romană târzie și postromană; secolul XIX.

Evident în viitor vor fi selectate și analizate și alte mostre de lemn în vederea precizării încadrării cronologice a vestigiilor arheologice de la Băile Figa. Pe parcursul săpăturilor au fost descoperite și fragmente ceramice izolate, de fatură neo-eneolitică (mil. V-IV BC.) ceea ce sugerează că exploatarea sării în acest loc a început chiar din această perioadă.

Dincolo de valoarea științifică a sitului de la Băile Figa, acesta are un potențial turistic deosebit, cu atât mai mult cu cât, în vecinătatea lui se amenajează o stațiune balneară. Pe de o parte, amenajarea acestei stațiuni poate constitui un pericol pentru prezervarea sitului, iar pe de altă parte, deschide perspective promițătoare de integrare a vestigiilor arheologice de la Băile Figa în sfera serviciilor turistice. Această perspectivă conferă cercetărilor efectuate la Băile Figa, dincolo de aspectele strict științifice, o dimensiune social - economică.



Bibliografie selectivă


Ioan Chintăuan, Apele minerale și stațiunile din județul Bistrița-Năsăud, Edit. Supergraf, Cluj-Napoca, 2002

Anthony F. Harding, Valeriu Cavruc, Băile Figa (oraș Beclean, jud. Bistrița-Năsăud). În: Sarea, Timpul și Omul. Catalog de expoziție, Sfântu Gheorghe, 2006




loading...